Al doilea „șoc chinez”: valul de produse de înaltă tehnologie care va schimba lumea. Industria Europei riscă să „dispară peste noapte”

0 0
Read Time:3 Minute, 27 Second

Economia globală a suferit primul „șoc chinez” acum 20 de ani, când un val de produse ieftine a distrus modelul de afaceri al producătorilor din economiile avansate, a lăsat milioane de oameni fără joburi și a alimentat nemulțumirea publicului, ducând la ascensiunea unor populiști precum Donald Trump. Acum, are loc un al doilea șoc care amenință și mai grav partenerii comerciali ai Chinei: un asalt asupra producției de bunuri de înaltă calitate, se arată într-o analiză Financial Times.

Senzorul produs de Huang Xian, care detectează scurgerile de curent și este o piesă importantă de siguranță în sistemele de încărcare a mașinilor electrice, este un exemplu reprezentativ pentru nivelul înalt al inovației și pentru realizările importante din sectorul high-tech al Chinei. Aparatul reflectă și un trend care produce pagube serioase în rândul producătorilor de bunuri de înaltă calitate din întreaga lume, spre disperarea guvernelor din Asia, Europa și nu numai. Boomul mașinilor electrice l-a ajutat pe Huang să vândă 10 milioane de senzori pe an, de la 20.000 în 2019, când compania sa a intrat pe piață. La acea vreme, produsul său era unul de nișă, fiind furnizat doar de câteva companii din Germania și Elveția.

Compania lui Huang a reușit să reducă prețul senzorilor la jumătate față de produsele vândute de rivalii săi din Europa. Tot mai multe companii din China au început să vândă acești senzori, iar prețurile au continuat să scadă până când grupurile europene au ieșit de tot de pe piață. Traiectoria companiei lui Huang scoate în evidență transformarea industriei și a comerțului global, pe măsură ce companiile chinezești extraordinar de competitive au ajuns să domine tot mai multe industrii, într-un ritm amețitor.

„Companiile care pot supraviețui în China sunt imbatabile oriunde în lume” Competiția internă acerbă, capacitatea mare de producție, numărul mare de ingineri disponibili și subvențiile extrem de generoase din China au dat naștere unor companii care au ajuns lideri de piață în domenii precum mașini electrice, panouri solare, baterii și turbine eoliene – o listă tot mai lungă de sectoare ale producției avansate. Dar aceleași forțe care au ajutat aceste companii să se dezvolte tind, de asemenea, să genereze supraproducție, profituri tot mai mici pe plan intern, inundarea piețelor globale cu produse ieftine și alimentarea tensiunilor comerciale. „Companiile care pot supraviețui în China sunt imbatabile oriunde în lume”, a spus Huang He, un investitor chinez.

Fondatorii de companii din China trebuie „să folosească toate mijloacele necesare” pentru a supraviețui, ceea ce creează acest nivel de competitivitate de neegalat. „China este plină de ingineri – obstacolele tehnologice durează între șase luni și un an, maxim”, a mai spus Huang He. Țările străine privesc cum companiile chinezești vând produse de calitate la prețuri imposibil de egalat. După ce a generat un surplus comercial care a depășit pragul de 1 trilion de dolari în 2025, China și-a mărit exporturile cu aproape 15% față de anul trecut în primele trei luni ale anului 2026.

SUV-ul Jaecoo 7 a devenit cea bine vândută mașină în Marea Britanie în luna martie, cu un preț de pornire de 29.000 de lire sterline. Emmanuel Macron: O „chestiune de viață și de moarte” pentru producătorii din Europa Președintele francez Emmanuel Macron, unul dintre liderii europeni care au vizitat Beijingul în ultimele șase luni, nu a ezitat să vorbească despre pericolul produselor de înaltă calitate care au inundat piața europeană – o „chestiune de viață și de moarte” pentru producătorii din Europa. „Din 2018, întreg lanțul de aprovizionare al Chinei s-a transformat”, a spus directorul executiv al Nio, una dintre mărcile de lux din China, care a explicat că acum se vând de 100 de ori mai multe mașini electrice noi, iar costul tuturor pieselor a scăzut „imens” de mult.

Dar, cu toate că producția continuă să crească, companiile din China obțin profituri tot mai mici și, în unele cazuri, înregistrează chiar și pierderi. „Înainte, puteai să te concentrezi doar asupra fabricării produselor”, a spus și Huang. „Acum, toată lumea se află într-o stare confuză și se întreabă ce se întâmplă cu adevărat, de ce am fost atrași într-o spirală descendentă.” … Citește Întreg Articolul

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
No votes yet.
Please wait...
Voting is currently disabled, data maintenance in progress.

Related Posts

România riscă noi măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar

Principala temă economică a zilei este presiunea tot mai mare asupra bugetului României și posibilitatea introducerii unor noi măsuri fiscale în a doua parte a anului. Deficitul bugetar continuă să…

„Un risc foarte mare va fi acela în care întreprinderile mici și mijlocii din România vor fi decuplate de la fondurile europene” – secretarul general al Guvernului

Secretarul general al Guvernului, Ștefan Radu Oprea, a avertizat, vineri, că există „un risc foarte mare” ca firmele mici și mijlocii (IMM) românești să fie decuplate de la fondurile europene…

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *