admin
0
0
De ce investitorii îşi închid businessurile şi pleacă: Dacă tot sistemul politic care conduce România de sus până jos şi-ar mai reduce puterea birocratică şi fanariotă, companiile private, businessul şi economia ar face mai multe investiţii, ar fi mai competitive şi ar putea să plătească salarii mai mari. Dar guvernul creşte taxele şi impozitele
Avem două articole din ZF extrem de interesante, care descriu un fenomen legat de creşterea salariilor din România din ultimul deceniu şi impactul acestui lucru asupra companiilor, în business, în economie, dar şi în societate în ansamblu:
– România nu doar că nu mai este o destinaţie ieftină de producţie prin creşterea salariilor, dar capitalul românesc poate a căpătat suficientă putere financiară şi de knowledge, astfel încât să se mute cu producţia din România în ţări cu preţuri mai mici: nordul Africii ar putea fi o opţiune interesantă pentru cei care au produs lohn în România. Dacă acum două decenii veneau în România multinaţionalele să investească aici pentru piaţă şi salariile mici versus knowledge, acum antreprenorii români pot să se ducă şi ei peste graniţă cu producţia, în alte ţări, unde costurile sunt mai mici şi oportunităţile de investiţii mai bune.
Din cauza creşterii costurilor din România, IPEC Alba Iulia, unul dintre cei mai mari producători de farfurii din lume, se uită să investească într-o ţară din afara Uniunii europene, unde costurile de producţie sunt mai mici, ceea ce ar permite firmei să rămână competitivă. Am primit invitaţia să pornim o fabrică în Egipt, o zonă unde preţul la energie şi preţul apei sunt mult mai mici decât ceea ce trebuie să plătim în România, ca să nu mai vorbim de costul cu forţa de muncă, spune Cristian Covaciu, acţionar al IPEC Alba Iulia.
Andrei Pădurean, acţionar al Uniconf din industria textilă, spune că în nordul Africii costurile sunt incomparabil mai mici decât în România şi termenul de livrare mult mai scurt comparativ cu Asia.
– A doua ştire este legată de clasamentul european al inegalităţii veniturilor, unde România se află la cea mai bună poziţie din ultimii zece ani, cu coeficientul Gini de 28, faţă de 37 în 2015. Scăderea acestui indicator arată reducerea inegalităţii veniturilor din ţară. Cu cât indicatorul este mai mare, cu atât inegalitatea este mai mare – Bulgaria având cel mai mare Gini la nivelul anului 2024, de 38% -, iar la polul opus, cu cât coeficientul Gini este mai mic, cu atât inegalităţile de la nivelul veniturilor sunt mai reduse – Slovacia având cea mai bună poziţie în UE, cu un coeficient Gini de 21.
Cu un coeficient Gini de 28 la nivelul anului 2024, România este la un nivel mai bun faţă de media Uniunii Europene, unde coeficientul Gini a fost de 29,4. Spre exemplu, Italia are un coeficient Gini de 32, Grecia de 31, Franţa de 30, iar Germania de 29.
Reducerea coeficientului Gini datorită creşterii salariilor, respectiv a veniturilor, este un lucru bun pentru România. Iar creşterea salariilor şi a veniturilor a fost împinsă în sus în ultimul deceniu şi de creşterea salariului minim pe economie într-un ritm accelerat, ceea ce a redus diferenţa faţă de salariul mediu pe economie.
Aceste creşteri salariale, care au fost susţinute de creşterea economică (nu numai din pixul administrativ al guvernului, cum ar spune o parte dintre economişti şi politicieni) şi de stabilitatea cursului valutar leu/euro au permis României să mai reducă din decalajele faţă de UE, depăşind chiar Ungaria, Portugalia la PIB/capita la paritatea puterii de cumpărare, reuşind chiar să fim aproape de Polonia, ţară fostă comunistă care a înregistrat cea mai mare creştere economică după ’90 dintre toate ţările foste comuniste. … Citește Întreg Articolul
