Francize Spa Shoes sunt în acest moment în Craiova, Cluj, Bistriţa, Târgu-Mureş, Buzău, Ploieşti, Iaşi, Focşani şi Constanţa ♦ Preţurile serviciilor Spa Shoes sunt cuprinse între 150 şi 180 de lei ♦ Într-o lună, în locaţia din Bucureşti sunt spălate şi recondiţionate între 450 şi 650 de perechi de încălţăminte.
Liviu Berbece, un antreprenor cu background în corporaţie, a pornit în martie 2020 Spa Shoes, o curăţătorie de încălţăminte care a început într-o locaţie aflată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, iar astăzi a ajuns, în sistem de franciză, la 16 locaţii la nivel naţional. „Mi-am propus să nu mai aruncăm încălţările. În ultima vreme, încălţările nu mai sunt atât de calitative şi sunt şi tot mai scumpe. Ne dorim ca oamenii să nu mai arunce încălţări, ci să le recondiţioneze. Am plecat de la ideea curăţătoriilor de haine, care sunt la toate colţurile. Asta îmi doresc şi eu, să fim în toate colţurile oraşului, iar curăţarea încălţărilor să fie accesibilă pentru toată lumea”, a spus fondatorul. Investiţia iniţială, îşi aminteşte el, s-a ridicat la circa 15.000 de euro. Astăzi, în locaţia din Bucureşti, aflată în apropiere de Dorobanţi, lucrează opt angajaţi, iar fiecare franciză are între trei şi cinci angajaţi. Francize Spa Shoes sunt în acest moment în Craiova, Cluj, Bistriţa, Târgu-Mureş, Buzău, Ploieşti, Iaşi, Focşani şi Constanţa. Pe lângă locaţia principală din Bucureşti, în zona Moşilor şi în Popeşti-Leordeni sunt alte două locaţii în sistem de franciză.
„E loc de câte o locaţie în fiecare cartier din Bucureşti”, consideră Liviu Berbece. El spune că o astfel de franciză este potrivită pentru tinerii care au lucrat în corporaţie şi care vor un sistem mai lejer. Investiţia pentru deschiderea unei locaţii Spa Shoes este de circa 15.000-17.000 de euro, iar franciza în sine costă 5.000 de euro + TVA. O pereche de încălţăminte care ajunge pe mâinile angajaţilor Spa Shoes este ca nouă în minimum trei zile. … Citește Întreg Articolul






