Canibalizarea producătorilor în China – bula investițiilor ineficiente

0 0
Read Time:1 Minute, 20 Second

Canibalizarea producătorilor în China – bula investițiilor ineficiente: Parcuri industriale goale, prețuri de vânzare înjumătățite, luptă cu deflația și războaie vamale

Producătorii industriali din China și guvernele locale care se bat pe atragerea de noi investiții în capacități industriale ale viitorului au ajuns să se canibalizeze reciproc într-o așa de mare măsură încât factorii de decizie de la Beijing au adoptat ca prioritate combaterea deflației și reducerea a ceea ce liderul chinez Xi Jingping a numit o competiție excesivă pe prețuri”, scrie Financial Times.

Mai mult, oficialii de la Beijing nu doar că au adoptat combaterea deflației ca prioritate economică – secundară doar stimulării consumului intern – dar au și început să vorbească despre deflație ca despre corupție.

Toate provinciile chineze construiesc parcuri industriale pentru baterii, vehicule electrice și AI. Subvențiile de la centru și ținta de creștere sprijină tendința

FT scrie că, într-un gest rar de exasperare, președintele Chinei, Xi Jinping, a criticat direct tendința provinciilor chineze de a replica aceleași direcții de investiții industriale – vehicule electrice, inteligență artificială și putere de calcul.

„Toate provinciile trebuie neapărat să dezvolte aceste industrii?”, a întrebat el retoric în fața oficialilor de partid, în cadrul Conferinței Centrale pentru Politici Urbane, potrivit presei de stat.

Reacția liderului chinez vine într-un moment în care „involuția” (neijuan) – o competiție excesivă care duce la scăderi abrupte de prețuri și la profituri minime – devine tot mai vizibilă în industria chineză, afectând inclusiv sectoarele de vârf precum bateriile, panourile solare sau roboții, mai arată Financial Times.

Investițiile excesive în capacități industriale denaturează întreaga economie globală. Yuanul slab ajută exporturile chineze …. Citește Întreg Articolul

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
No votes yet.
Please wait...
Voting is currently disabled, data maintenance in progress.

Related Posts

GITEX Europe 2026: Competiție pentru startup-uri cu finanțări totale de 50.000 EUR

Startup-urile din toată lumea, inclusiv din România, se pot înscrie la competiția de pitch-uri Supernova All Stars, parte a evenimentului North Star Europe, dedicat afacerilor aflate la început de drum,…

România riscă noi măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar

Principala temă economică a zilei este presiunea tot mai mare asupra bugetului României și posibilitatea introducerii unor noi măsuri fiscale în a doua parte a anului. Deficitul bugetar continuă să…

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *