Antreprenor versus ANAF. De ce insolvența nu trebuie să atragă automat răspunderea personală

0 0
Read Time:57 Second

O avocată atrage atenția marți, într-o analiză transmisă comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, că una dintre modificările propuse de Guvern în privința insolvențelor, respectiv atragerea răspunderii personale, nu ia în considerare situațiile care se întâmplă în practică atunci când, dintr-o greșeală a ANAF, aceștia pot ajunge în dificultăți financiare, iar rezolvarea în justiție poate dura peste 10 ani.

Avocata dă ca exemplu cazul unui antreprenor care a fost pus de ANAF, în mod eronat, să plătească un TVA mai mare. Acesta și-a găsit dreptatea în justiție după 13 ani, timp în care a intrat în faliment.

Dacă s-ar fi aplicat modificările propuse acum în privința insolvenței, ar fi fost nevoit să plătească încă o dată pentru greșeala Fiscului, conform avocatei.

Situația unui antreprenor: A câștigat în justiție prea târziu, după ce a intrat în faliment

O companie din domeniul construcțiilor edilitare (drumuri și poduri) câștigase o licitație publică pentru construcția unui tronson de drum național. Licitația prevedea un preț total al lucrării de 60 milioane lei și o dată limită de predare de către CNADNR a loturilor pe care urma a se desfășura lucrarea….Citește Întreg Articolul

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
No votes yet.
Please wait...
Voting is currently disabled, data maintenance in progress.

Related Posts

Simplificarea impozitului pe microintreprinderi, cuprinsă în negocierile pe bugetul 2026 (ministru)

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat, joi, că își dorește simplificarea cotei de impozitare pe venitul microîntreprinderii din anul 2026, dar o astfel de măsură trebuie discutată în cadrul negocierilor…

PFA vs. SRL pentru antreprenorii din servicii: 2026, anul marilor repoziționări fiscale

De-a lungul timpului, optimizarea fiscală a dictat forma de organizare pentru afacerile mici. Mulți antreprenori au ales microîntreprinderea ca formă simplă de operare, însă odată cu schimbările fiscale preconizate pentru…

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *