MaintainX, un startup de inteligență artificială pentru diverse industrii, deschis în SUA de românul Chris Țurlică, alături de 3 asociați, atrage finanțare de 150 milioane dolari într-o rundă de tip Seria D, care ridică valoarea firmei la 2,5 miliarde dolari.
Odată cu noua rundă de investiții, startup-ul ajunge la finanțări totale de 254 milioane dolari, în 7 ani de activitate. Participanții la runda de tip Seria D au fost Bessemer Venture Partners, Bain Capital Ventures, D. E. Shaw Ventures, Amity Ventures, August Capital, Founders Circle Capital, Sozo Ventures, Fifth Down Capital și câțiva investitori privați.
Totodată, banii vor permite MaintainX să-și extindă inteligența artificială și capacitățile de monitorizare a sănătății mașinilor industriale, să avanseze soluțiile de întreținere predictivă și să dezvolte în continuare capacitățile de gestionare a activelor întreprinderii, a explicat firma într-un comunicat.
Noua rundă crește de peste 2 ori valoarea firmei, la 2,5 miliarde dolari, la mai puțin de 2 ani de la ultima investiție. Atunci, MaintainX a primit statutul de „unicorn”, adică o companie nelistată pe bursă, care are o valoare de cel puțin 1 miliard de dolari.
MaintainX este un startup înființat în 2018, la San Francisco, de antreprenorul de origine română Chris Țurlică, alături de Hugo Dozois-Caouette, Mathieu Marengère-Gosselin și Nick Haase. Citește Întreg Articolul





