Realitățile digitalizării: „Se investește în platforme, dar faptul că oamenii nu au abilitățile de bază să înțeleagă ce informație accesează nu e prioritatea nimănui”

0 0
Read Time:2 Minute, 33 Second

România este pe ultimul loc din UE în ceea ce privește competențele digitale. Probabil ați mai auzit acest lucru și ați spus: dar nu suntem noi pe ultimul loc la orice? Lipsa competențelor digitale vine însă cu consecințe sociale și economice, iar efectele sunt pe termen lung. Dacă 56% dintre cetățenii europeni au competențe digitale de bază sau avansate, ei bine, România nu atinge nici măcar jumătate din media europeană, cu un procent de 27,7%. 

Obiectivul Uniunii Europene este ca, până în 2030, 80% dintre cetățeni să aibă competențe digitale de bază. Dar dincolo de procente, rămâne o întrebare practică: ce înseamnă să nu ai competențe digitale într-o societate în care totul – de la muncă, servicii medicale, educație, politică și până la viața afectivă – se face și se va face și mai mult prin intermediul tehnologiei? Sunt consecințe care rar intră în dezbaterea publică: vulnerabilitate accentuată, excludere socială, acces îngreunat la drepturi, oportunități pierdute și o prăpastie care se adâncește între cei care pot naviga lumea digitală și cei care rămân la margine. 

Pentru mult timp, digitalizarea a fost prezentată, și nu doar la noi, ca o promisiune de egalizare. În practică, în România cel puțin, ea vine uneori cu decalaje și mai mari. Tehnologia ajunge mai repede acolo unde există deja resurse, infrastructură și educație și cel mai târziu în comunitățile vulnerabile, unde accesul la internet, echipamente și, mai ales, abilități este precar.

Teoria numește acest lucru drept „diviziune digitală”. Mark Warschauer, unul dintre cei mai importanți cercetători ai domeniului, explică, de exemplu, cum infrastructura nu este suficientă și cum alfabetizarea digitală este mai degrabă o problemă de incluziune socială decât una tehnică. Nu este suficient deci un calculator, ci mai important este să ai contextul și sprijinul de a învăța să folosești acel calculator. 

Despre toate acestea am stat de vorbă cu trei reprezentante ale unor organizații preocupate de incluziunea digitală, organizații cu rol în educație, formare sau politici publice – Claudia Șerbănuță de la EduCab, Elena Coman de la Techsoup și Ștefania Neagoe de la Ateliere Fără Frontiere.

Ce înseamnă competențe digitale? 

Cadrul european al competențelor digitale pentru cetățeni (DigComp), ajuns în prezent la versiunea 2.2, publicată de Comisia Europeană în 2022, reprezintă un standard comun, recunoscut la nivel internațional, pentru definirea, evaluarea și dezvoltarea competențelor digitale, indiferent de vârstă, profesie sau nivel de educație. El a fost preluat și adaptat într-o lege din România, actualizată în septembrie 2025. 

El descrie 21 de competențe digitale, organizate în cinci domenii principale. Alfabetizarea informațională și a datelor înseamnă capacitatea de a căuta, evalua critic și utiliza informațiile în mod responsabil. Comunicarea și colaborarea se referă la interacțiunea, cooperarea și construirea unei identități digitale sigure. Crearea de conținut digital presupune abilitatea de a produce și adapta conținut, respectând regulile de copyright. Siguranța vizează protejarea datelor personale, a sănătății și a mediului digital. Iar rezolvarea de probleme înseamnă folosirea creativă și critică a tehnologiei pentru a găsi soluții și a învăța continuu. Vă puteți testa nivelul de competențe digitale aici.

Citeste Intreg Articolul

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
No votes yet.
Please wait...
Voting is currently disabled, data maintenance in progress.

Related Posts

„Fax și furie”: Chiar și Germania, cea mai mare economie a Europei, se străduiește să se digitalizeze

În ciuda istoriei sale de inovare, sectorul public din Germania rămâne blocat într-un ciclu de birocrație analogică, transmite DW. În timp ce țări precum Danemarca au adoptat integrarea digitală, Germania ocupă…

Antreprenoriat în rândul Tinerilor: de la Idee la Finanțare

Antreprenoriat în rândul Tinerilor: de la Idee la FinanțareOrganizatori: Business Românesc – Ro Expert Ltd Camera de Comerț și Industrie Iași UMF Iași

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *